Stilurille Streetdance

HIP HOP

Ce știm cu toții despre dansul HIP HOP este că atunci când auzim un BEAT OLD SCHOOL ne pune corpul în mișcare instinctiv, iar scaunul pe care stăm nu mai este o opțiune. 

Ce nu știm însă, este că acest stil datează încă din anii 1960-1970 provenind din  NY, USA și continuă să ne uimească până în prezent, dansatorii și creațiile lor având o evoluție constantă. A fost adus în străzi, aproape de ochii lumii, de către dansatori neprofesioniști, dar care aveau instinctele si mișcările cu ei de la natură.               

Pe acea vreme nu era perceput si înțeles de toată lumea ci doar de cei care practicau și înțelegeau stilul datorită muzicii pe care o ascultau. Unora li se părea chiar ciudat și nu considerau acele mișcări ca fiind mișcări de dans, dar, în decursul anilor însă, dansul HIP HOP alături de cultura cu același nume au luat amploare atât pe plan național cât și pe plan internațional, ajungând astfel să își ocupe un loc bine meritat lângă dansuri recunoscute precum Balet, Step, Jazz, Ballroom, etc.

 

POP&LOCK

Îți place muzica funk dar nu știi să o transpui în dans? Quasar Dance te așteaptă la cursurile de POP&LOCK pentru a simți atmosfera anilor '70. De ce anii '70? Pentru că atunci au apărut aceste stiluri de dans. 

LOCKING-ul a apărut în USA și a fost inventat de DON CAMPBELL atunci când asculta muzica funk și încerca să danseze pe aceasta. Mișcările se identifică prin blocarea mâinilor și flexibilitatea picioarelor.

POPPING-ul are originile în California și a fost creat de Sam Solomon A.K.A. BOOGALOO SAM. Aceste mișcări au la bază încordarea și relaxarea rapidă a mușchilor din tot corpul.

Împreuna, aceste două stiluri formează POP&LOCK și sunt folosite și în zilele noastre de mari dansatori.

 

STREET JAZZ

 Acest stil de dans a pornit, după cum spune și numele, din afara studiourilor profesionale de dans, din stradă. Are la bază mai multe stiluri de dans ca JAZZ, HIP HOP și FUNK inspirându-se din evoluția acestora alcătuind ce numim noi astăzi STREET JAZZ. De asemenea aici putem găsi si mișcari de breakdance, dans contemporan și brodway.

Frumusețea acestui dans este că unește atât de multe stiluri de dans la un loc, ceea ce îl face să fie flexibil și cursiv, lipsit de rigiditate. 

                                    

HOUSE DANCE

Cred că știm cu toții de ce acest stil de dans se numește așa și nu altfel, nu? Ați ghicit, poartă numele muzicii pe care se dansează. 

               

Ca majoritatea dansurilor, și acesta a fost inventat în NY de către dansatorii de hip-hop și nu numai. Aceștia frecventau cluburile, care și așa erau puține la număr, unde predomina muzica house. Fiind nevoiți să se adapteze, au facut în așa fel încât noi să ne putem bucura de acest minunat stil de dans care evoluează de la an la an și care ajunge să fie pe marile scene ale dansului printre alte stiluri cu nume mari.

 

BREAKDANCE

Cultura HIP-HOP are la bază 4 elemente: DJ, MC, BREAKDANCE și GRAFFITI. Din aceste patru elemente, face parte și stilul de dans pe care noi îl practicăm și îl predăm, și anume BREAKDANCE-ul sau BBOYING.

Este cel mai vechi stil de dans care a crescut alaturi de muzica Hip-Hop, luând naștere la începutul anilor 70 în NY, BRONX.  Se diferențiază de celelalte stiluri prin mișcările dinamice la sol foarte rapide numite POWER MOVES și prin multe alte elemente ca FOOT WORK, TOP ROCK, BACK FLIPS, etc.

În decursul anilor, BREAKDANCE-ul a adus pe scena de la RED BULL BC ONE (cel mai mare concurs de breakdance la nivel global) nume din toată lumea, cum ar fi LILOU – Franța, HONG10 – Korea, NEGUIN – Brazilia, ș.a.

 

VOGUE

Vogue-ul sau voguing-ul este un stil de house dance modern, care a apărut in 1960 in America. La început purta numele de “PRESENTATION” , mai târziu  “PERFORMANCE”, iar odată cu evoluția complexă a mișcărilor, la începutul anilor '80 a luat forma finală, VOGUE. Acest stil era cel mai des întâlnit in cluburile din NYC, Chicago, Las Vegas.

Numai când auzi numele, deja te gândești la lumea celebrităților, lumina reflectoarelor și atitudinea de divă. Păi nimic mai adevărat, fiindcă asta este ceea ce trebuie să exprimi prin acest stil de dans. Voguing-ul se definește prin mișcări fixe, complexe și iluzorii , grație, simetrii, unghiuri și linii, toate sub formă de poze. 

Voguing-ul se confundă foarte des cu Waacking-ul, iar diferențele trebuie foarte bine conturate atunci când începi să studiezi aceste dansuri.

 

WAAKING

 Apărut la sfârșitul anilor 60, începutul anilor 70 pe coasta de est din Los Angeles în era disco, numele i-a fost dat de unul dintre părinții waacking-ului, Tyrone Proctor, însa era recunoscut după mai multe nume precum “Garbo”, “Punkin”, etc. Tyrone și Ausbin "Aus" Ninja au început relativ recent, din 2005, să răspândească dragostea față de acest stil de dans, având workshop-uri în toată lumea. Cu o istorie de peste 35 de ani, waacking-ul încă strălucește puternic și reprezintă o rampă de lansare pentru mulți tineri dansatori talentați.

La o primă vedere, WAAKING-ul pare o aruncătură de mâini în toate direcțiile, însă provocarea constă în coordonarea mâinilor, a brațelor și a corpului într-un sincron perfect după beat-urile rapide ale muzicii disco. Verificarea flexibilității și blocarea mișcărilor este un motiv pentru care acest stil mai este confundat cu locking-ul.